„Dacă n-ar fi fost cărţile lui Ionel Teodoreanu…” scria Iftimie Nesfântu.

Dacă n-ar fi fost cărțile lui Ionel Teodoreanu adolescența mea ar fi fost diferită. Nu-mi amintesc când am auzit prima dată de el sau când am citit prima carte. Avocat și scriitor, Ionel Teodoreanu este caracterizat ca „o pasăre rară, preţioasă, în materie de avocatură” și unul dintre cei mai arătoși bărbați din istoria literaturii române.

Alături de trilogia „La Medeleni”, „Lorelei” este cel mai iubit roman al lui Ionel Teodoreanu. Lucia, Lucica, Luli, Luli-boy sau Lorelei însumează aceași persoană. Romanul începe într-o gară de unde Luli pleacă spre Galați spre a-și susține bacalaureatul. Coincidență sau nu, catul Bogdan, scriitor renumit, se află în același tren cu Luli și cu prietena ei, Gabriela. Ajuns la Galați, catul Bogdan își petrece noaptea pe străzi, „orișice casă putea fi casa lu Luli”, fata care avusese grijă de el pe tren, când i se făcuse rău. Ironia o află în ziua următoare când după o noapte de plimbare, merge în comisia de bacalaureat unde o găsește pe tânăra Luli. Legătura dintre cei doi crește iar 4 zile mai târziu, catul Bogdan cere mâna Luciei. Singura afectată este Gabriela, care dezvoltase o pasiune pentru scriitor. Neliniștea scriitorului se declanșează în momentul când începe să primească scrisori de la așa zisa „Lorelei”.

„Totul ne desparte pe mine și pe tine: distanța, oamenii, viața și poate și destinul. Ți-aduci aminte? Ca să-l cunoască pe Cesar, Cleopatra, însoţită de un singur credincios, a trecut marea cu barca, înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri în palatul lui Cesar, fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri, regina Egiptului vine să-l vadă pe Cesar. Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea. Nu mă tem nici de zâmbetul tau, deci nu mă tem de nimic. Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei, fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sunt între cele patru zări: răspântia lor. Sufletul meu şi-a pierdut sufletul copilăriei. Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc ducând şi aducând primavara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acolo; o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta. Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul făra fund.”

Cartea poate fi privită ca o poveste tristă de dragoste sau ca o poveste a unei prietenii destrămate. Oricum ar fi privită, cartea merită citită pentru bogăția figurilor de stil și felul subtil pe care scriitorul și-l însușește pentru a ascunde secretul și a-l destăinuie la momentul potrivit.

„Lorelei” este unul din acele romane care trebuie degustate, savurate. Încă din primele pagini, cuvintele lui Teodoreanu prind viață, personajele te atrag să citești capitol după capitol…iar când cu melancolie ajungi la final, îi simți lipsa și nu durează mult până începi să o răsfoiești din nou sau chiar să o citești de la început la sfârșit. Îl recomand, l-am citit de 4 ori.